Istoria conflictului din Ierusalim. De ce este atât e important Orașul Sfânt

Istoria conflictului din Ierusalim. Jurnaliștii de la New York Times au încercată să afle de la mai mulți specialiști de ce este atât e importantă decizia lui Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului prin mutarea ambasadei Statelor Unite aici.

În decembrie 1917 – acum exact 100 de ani – generalul britanic Edmund Allenby a preluat controlul asupra Ierusalimului de la turcii otomani. Coborând de pe calul său, generalul a intrat în orașul vechi pe jos, prin poarta Jaffa, din respect pentru statutul sfânt al acestui pământ.

În secolul acesta, asupra Ierusalimului s-au dat mai multe lupte și nu doar între evrei, creștini și musulmani, ci și între puterile externe și, bineînțeles, în prezent între israelienii moderni și palestinieni.

Este posibil ca președintele Trump să fi ales anume această săptămână pentru a anunța că Statele Unite Ierusalimul drept capitala Israelului, în ciuda preocupării liderilor țărilor arabe, ale Turciei și chiar ale aliaților apropiați ca Franța, pentru semnificația ei istorică.

Originea conflictelor asupra Ierusalimului datează din vremurile biblice. A urmat apoi ocuparea sa de către Imperiul Roman și apoi Cruciadele. Dar conflictul actual este unul modern, al secolului XX și își are rădăcinile în colonialism, naționalism și antisemitism.

1917-1948: Mandatul britanic

Britanicii sunt cei care au stabilit Ierusalimul ca și capitală. Timp de trei decenii regiunea s-a aflat sub guvernare britanică iar în această perioadă s-a înregistrat un aflux de colonialiști evrei, atrași de viziunea sionistă a unei țări evreiești, în timp ce populația arabă locală a fost obligată să accepte realitatea prăbușirii Imperiului Otoman care a condus orașul din 1517.

Opoziția față de această „colonizare” a dus la numeroase revolte în urma cărora un număr important de palestinieni și-au pierdut viața.

„Paradoxal, sionismul a ocolit Ierusalimul, în special Orașul Vechi”, a declarat Amnon Ramon, cercetător principal la Institutul pentru Cercetare Politică din Ierusalim. „În primul rând pentru că Ierusalimul a fost considerat un simbol al diasporei și în al doilea rând, deoarece locurile sfinte ale creștinismului și islamului au fost văzute drept complicații care nu ar permite crearea unui stat evreiesc cu capitala la Ierusalim”.

După al Doilea Război Mondial, în 1947, Organizația Națiunilor Unite a aprobat un plan de divizare care prevedea două state – unul evreu și unul arab – cu Ierusalimul condus de un „regim internațional special” din cauza statutului său unic.

1948-1967: Un oraș împărțit

Arabii au respins planul de partiționare și, la o zi după ce Israelul și-a proclamat independența în 1948, țările arabe au atacat noul stat. Ei au fost învinși. Ierusalimul a fost împărțit: jumătatea de vest a devenit parte a noului stat al Israelului (și capitala sa, sub o lege israeliană adoptată în 1950), în timp ce jumătatea estică, inclusiv Orașul Vechi, era ocupată de Iordania, în timp ce pentru palestinieni era văzut drept doar un punct de trecere.

Israelul și Iordania au fost în mare parte concentrate în alte direcții. Israel a dezvoltat zonele de coastă inclusiv orașele Haifa, Tel Aviv și Ashkelon, transformând-o într-o zonă comercială înfloritoare, în timp ce regele iordanian Abdullah I s-a concentrat asupra dezvoltării capitalei Amman.

După ce a acceptat ideea controlului internațional asupra Ierusalimului, conducerea israeliană timpurie a căutat alternative pentru capitală. Și, chiar dacă guvernul a amplasat sediile mai multor instituții în Ierusalim, guvernele străine au evitat în mare parte orașul și au deschis ambasade în Tel Aviv, ca recunoaștere a rezoluției Organizației Națiunilor Unite.

1967-1993: Declararea capitalei

Războiul arabo-israelian din 1967 a fost, însă, cel care a scris istoria actuală a regiunii. Israelul nu numai că a învins armatele arabe invadatoare, dar și a și preluat controlul asupra Fâșiei Gaza și a Peninsulei Sinai de la Egipt, a Cisiordaniei și Ierusalimului de Est de la Iordania și a munților Golan de la Siria.

În 1980, parlamentarii au adoptat un proiect de lege care a declarat că „Ierusalimul, complet și unic, este capitala Israelului”. Dar chiar și după aceea, Israel nu s-a apropiat de Ierusalimul de Est, deoarece o astfel de acțiune ar fi provocat un scandal internațional.

1993-prezent: Acordul de la oslo și Palestina

Acordurile de la Oslo din 1993 prevăd înființarea Autorității Naționale Palestiniene care să guverneze Cisiordania și Fâșia Gaza, amânând în același timp o rezoluție privind chestiunile esențiale: granițele, refugiații și statutul Ierusalimului.

În prezent, palestinienii spun că evrei au încălcat teritoriul Ierusalimului de Est și că Israelul a complicat problema prin revocarea permiselor de ședere.

„Întreaga comunitate internațională a fost de acord că anexarea și Ierusalimului de Est din 1967 este ilegală și refuză să recunoască Ierusalimul drept capitala Israelului”, a spus Rashid Khalidi, profesor de studii arabe moderne la Universitatea Columbia. „Dacă Trump va schimba această poziție, având în vedere importanța Ierusalimului pentru arabi și musulmani, este greu de văzut cum va fi posibil un acord palestiniano-israelian sustenabil sau o normalizare durabilă arabo-israeliană”.

Ierusalimul este un oraș sfânt pentru trei religii, dar în momentul în care, în țara lui Israel, au apărut două națiuni – poporul evreu și poporul arab local, ambele și-au însușit și acum își dispută Ierusalimul. „Dar trebuie să înțeleagă că ei au mai mare nevoie de Ierusalim, decât are Ierusalimul de ei”, concluzionează profesorul Khalidi.

sursa: libertatea.ro.


Free WordPress Themes, Free Android Games