Alătură-te comunităţii Altfel.md

Noul serial Game of Thrones pare mai horror decât te așteptai

Pe bune

Noul serial Game of Thrones pare mai horror decât te așteptai

imagine articol

Game of Thrones, serialul HBO cu zombii și dragoni și familii care și-o trag între ei, va ajunge la final după ce la anul va apărea cel de-al optulea și ultimul sezon al seriei, însă asta nu înseamnă că vom scăpa de Westeros. HBO a tot lucrat la câteva continuări ale GOT chiar înainte de apariția celui de-al șaptelea sezon, iar acum se pare că una dintre ele chiar va deveni un serial, scrie vice.com

Săptămâna trecută, HBO a anunțat că are undă verde pentru un episod pilot al primului serial care are loc „cu mii de ani” înaintea evenimentelor din Game of Thrones. Serialul, dacă va fi ales, va acoperi tot ce înseamnă „secretele oribile din istoria Westeros-ului, adevărata orgine a White Walkers până la misterele din Est și legenda familiei Starks”, conform declarației.

Da, sună mișto să afli povestea originii Regelui Nopții sau orice din sfera asta, dar sinopsisul HBO e extrem de vag. Din fericire, geniul și campionul la crescut bărbi din spatele GOT, George R.R. Martin, a scris o postare pe blog luni care-ți oferă niște detalii despre serial.

Da, e un prequel, nu un sequel. Niciunul dintre personajele sau actorii din GAME OF THRONES nu va apărea în serialul nou. Toate serialele pe care le-am făcut sunt prequel-uri, după cum am zis anterior. Însă ăsta chiar pune PRE în prequel, pentru că nu are loc cu 90 de ani înainte de GAME OF THRONES (ca Dunk & Egg) sau cu câteva sute de ani, ci cu zeci de mii de ani (asta în contextul în care poveștile date mai departe de Primii Oameni sunt reale, deși sunt niște maeștrii din Citadelă care insistă că-i vorba doar de jumătate din intervalul ăsta). Suntem încă la începutul procesului, abia am primit comanda pentru episodul pilot, așa că nu avem încă un regizor, actori, locație sau chiar un titlu. (Eu mizez pe THE LONG NIGHT, care spune tot, dar chiar ar fi o surpriză dacă va fi ăsta. Cel mai probabil HBO va jongla cu „game of thrones”. Vom afla în cele din urmă ce și cum.)

Prima parte a postării clarifică ce știm deja: Seria nouă e un prequel și are loc cu mult timp înainte ca evenimentele din serialul original să se întâmple. Sunt încă la început cu el, deci nu au încă nicio vedetă – îl păstrează pentru Jane Goldman care a scris materialul pilot. Dar intervenția asta cu titlul, The Long Night, oferă deja multe informații despre perioadă.

„The Long Night” se referă la o anumită perioadă din istoria Game of Thrones, cu un mileniu în urmă, când iarna a durat decenii întregi. Ăsta-i și momentul în care White Walkers au dat iama în Westeros, lucru care a și dus la ridicarea Zidului și formarea Night’s Watch. Nu era o perioadă tocmai drăguță.

„În urmă cu mii de ani, a venit o noapte care a durat o generație întreagă”, i-a explicat Old Nan lui Bran în primul sezon GOT. „Regii mureau de frig în castelele lor, la fel și ciobanii în adăposturile lor. Iar femeile își înecau bebelușii ca să nu-i vadă cum mor de foame și plângeau atât de mult încât lacrimile le înghețau pe obraji… În întunericul ăla, au venit White Walkers pentru prima dată. Au distrus orașe și regate, călare pe caii lor morți și cu păianjenii lor imenși pe post de câini de vânătoare.”

Se pare că vom avea parte de așa ceva dacă celor de la HBO le va plăcea pilotul. Pregătește-te să vezi cum niște păianjeni imenși îi distrug pe strămoșii personajelor tale preferate din Game of Thrones!

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Continuă să citești
comentarii

comentarii

Mai mult din: Pe bune

To Top