Un preot scoțian se roagă ca prințul George să fie gay

Un preot din cadrul Bisericii Episcopale a Scoției și-a îndemnat credincioșii să se roage pentru ca prințul George, în vârstă de patru ani, moștenitor al tronului britanic, să fie homosexual, cu scopul de a accelera astfel acceptarea căsătoriilor gay de către Biserica Anglicană, informează AFP, scrie agerpres.ro

„Mijlocul cel mai rapid de a face Biserica Anglicană să devină mai primitoare este să ne rugăm ca prințul George să fie binecuvântat într-o bună zi cu iubrea unui frumos bărbat tânăr”, a declarat reverendul Kelvin Holdsworth, el însuși gay, într-un mesaj publicat pe contul lui de Twitter.

Biserica Anglicană, spre deosebire de ramura sa scoțiană, nu acceptă căsătoriile gay. Biserica Episcolă a Scoției a votat în luna iunie pentru eliminarea din doctrina sa a unei fraze potrivit căreia căsătoria reprezintă o uniune „între un bărbat și o femeie” și a celebrat mai multe căsătorii gay, fiind sancționată apoi de către Biserica-mamă.

Apelul lansat de rectorul catedralei St Mary din Glasgow a fost asemănat însă cu „un blestem al unei zâne rele dintr-un basm” de către fostul capelan al reginei Elisabeta a II-a, reverendul Gavin Ashenden. „Mai bine să îi dorim prințului George… să se achite de îndatorirea lui prinț, căsătorindu-se și având copii”, a declarat el vineri pentru The Times.

Chestiunea recunoașterii căsătoriilor gay și a consacrării religioase a persoanelor homosexuale macină de mai mulți ani această biserică — frecventată de peste 85 de milioane de credincioși—, opunând ramuri mai liberale ale sale, precum cele din Statele Unite și Marea Britanie, conservatorilor care sunt majoritari în țări precum Kenya și Nigeria.


Free WordPress Themes, Free Android Games