(video) Ilie Bivol despre cazul fetiței cu cancer. Nu puteam distribui postări cu acte de caritate în acea perioadă, pentru că toți membrii familiei erau intimidați.

În ultimele 5 zile internetul s-a împărțit în două tabere, o parte îl susținea pe Ilie, iar alta îl vorbeau în context negativ. Tânărul de 25 de ani a început video-ul cu mulțumire pentru cei ce-l susțin, iar mai departe vorbește despre persoanele care îl acuză.

Totul s-a început după ce a ars casa tânărului vlogger, iar după a inițiat o campanie pentru a colecta 20 de mii de euro. Mama unei fetițe, la rugat cu doi ani în urmă să distribuie cazul copilului său, însă pe pagina vloggerului nu a apărut video-ul.

Ilie a dat răspuns acestui caz în noul său video:

„Undeva doi ani în urmă, prin perioada când se alegea președintele Republicii Moldova. Cineva mi-a dat tag ca să distribui cazul fetiței bolnave de cancer, eu am făcut-o, însă în următoarea zi am șters postul, pentru că am avut motivele mele. În perioada aceea la noi acasă venea un domn, care vorbea cu tatăl familiei unde am stat. El mi-a zis că acum era perioada campaniei electorale, și el a rugat ca să nu distribui nici o postare. Omul cela venea la noi acasă, urmărea tot, și îmi zicea să nu distribui nici un act de caritate, iar toată familia era amenințată. Asta nu înseamnă că eu nu am donat și nu am ajutat fetița aceasta, ba mai mult eu am rugat și prietenii mei să facă câte un share.”

„Mă bucur că fetița e sănătoasă, și dacă mama mă privește acum, și are nevoie de ajutor, pentru medicamente, să știți că puteți apela și o să încerc să fac o distribuire sau ce mai trebuie.”

Tot video-ul îl puteți urmări mai jos:


Free WordPress Themes, Free Android Games